De multe ori in viata suferim. Suntem constienti de suferinta noastra si vorbim despre ea cu cei apropiati noua. Insa, acest fapt ne ajuta doar sa ne exteriorizam si sa ne detensionam un timp scurt. Suferinta nu dispare, din pacate, doar vorbind despre ea. Comunicarea suferintei e importanta, dar nu singurul pas care trebuie facut pentru a inlatura cauzele ce o produc.
Insa ne obisnuim cu suferinta. Suntem legati de ea si, inconstient, nu dorim sa renuntam la ea. Devine parte integranta a vietii noastre si nu suntem siguri ca am sti sa traim fara ea. Dar, de multe ori, afirmam constient ca am vrea sa scapam de ea. Inutil! Ea persista, pentru ca doar afirmatia prezentei durerii si a dorintei de a scapa de ea nu duce la inlaturarea ei. Si, pana si constient, ajungem sa spunem ca a trai inseamna suferinta si ne resemnam sa traim asa. Si… a trai asa… inseamna, de fapt, a nu te mai dezvolta, a stagna, a fi mereu inhibat. Acesta e intotdeauna unul din efectele suferintei. Te impiedica sa evoluezi. Iar daca suferintele sunt mai multe si se tot aduna, atunci persoana respectiva se autocondamna la o viata fara dezvoltare, plina de inhibitii si lipsita de fericire.
Iata rostul terapiei: sa exprime in cuvinte totalitatea lucrurilor la care tinem, de care ne agatam, care sunt insa balast pentru psihicul nostru si sa ne ajute sa nu mai avem nevoie de ele. Scopul principal este sa se improspateze dorinta, orice dorinta, pentru a o reorienta catre obtinerea de satisfactii (deci catre actiune). Terapia nu urmareste o vindecare, caci omul e acelasi cand pleaca din cabinetul de terapie; ci urmareste refacerea povestii individuale, reorientarea omului catre a actiona conform dorintelor sale. Pentru a face acest lucru, un pas esential este constientizarea concentrarii energiilor psihice. Ce facem cu energia noastra psihica? O folosim sa „caram” suferinte sau pentru a ne implini dorinte care aduc satisfactii si, deci, energii pozitive?
ShareMART.