Grupul se suport este o forma de psihoterapie în care 7–8 persoane se întâlnesc periodic, sub îndrumarea unui lider de grup, de obicei un psiholog cu pregătire în terapia de grup, pentru a discuta despre anumite probleme, comune tuturor participanţilor (depresie, anorexie, divorţ, alcoolism, dependenţă de droguri, dificultăţi interpersonale, abuz fizic şi sexual, decesul partenerului, etc.).
Grupul de suport este o modalitate terapeutică de sine stătătoare care are propriile avantaje, unele dintre ele inaccesibile terapiei individuale. Potrivit lui Irvin Yalom, autorul celei mai populare cărţi despre terapia de grup, unele dintre avantaje sunt:

    Îmbunătăţirea aptitudinilor de socializare . Un grup terapeutic este, înainte de toate, un grup social, în care mai multi indivizi interacţionează respectând nişte norme. Spre deosebire însă de alte grupuri sociale de care poate aparţine cineva (de exemplu, grupul colegilor de muncă), grupul de suport are nişte reguli clare, stabilite de la început, menite a facilita interacţiunea onestă.

    Învatarea interpersonală. În grupul de suport, oamenii descoperă modul în care obişnuiesc să se raporteze la ceilalţi, conştientizează aşteptările pe care le au de la ceilalţi şi învaţă să relaţioneze într-un mod mai realist şi mai echilibrat, în care avantajele şi dezavantajele relaţionale sunt mai echitabil distribuite.

    Coeziunea grupului . Mulţi oameni se simt izolaţi de semenii lor, incapabili să stabilească nişte relaţii cu adevărat semnificative, care să treacă dincolo de o interacţiune de suprafaţă. Avem nevoie de ceilalţi, să ne simţim înteleşi şi apreciaşi, şi, în egală măsură, să învăţăm de la ei.

    Catarsisul. E bine ştiut că adesea confesarea necazurilor noastre către prieteni, doctor sau preot, ne ajută să ne simţim mai bine. Însă grupul de suport nu ne ajută numai să scăpăm de „piatra de pe suflet”, dându-ne un sentiment de eliberare momentană, ci ne mai învaţă ceva, un ingredient crucial pentru un beneficiu de durată: a exprima ceea ce simţim ne apropie de ceilalţi, ceea ce duce la creşterea sentimentului de coeziune şi la îmbogăţirea relaţiilor noastre interpersonale. Cu alte cuvinte, a spune ceea ce avem pe suflet ne face să ne simţim mai liberi, dar şi mai apropiaţi de ceilalţi.

    Universalitate. Mulţi dintre cei care intră în terapie sunt convinşi că sunt unici din punct de vedere al problemelor lor, că numai ei au anumite probleme, gânduri şi sentimente care îi torturează şi le fac viaţa mizerabilă. Suntem unici şi totuşi atât de asemănători. Nu există sentiment, fie el cât de greu de definit şi de pus în cuvinte, pe care numai un singur om să-l fi avut. Ceea ce ne aseamănă este mult mai consistent decât ceea ce ne separă şi ne diferenţiază.